Lorena Balaci a transmis un mesaj dureros la șase luni după moartea lui Ilie Balaci.
Lorena Balaci ne se poate obișnui cu gândul că tatăl ei nu mai este printre noi. Pierderea suferită este mult prea mare, iar fiica lui Ilie Balaci s-a gândit la o modalitate de a-l avea pe tatăl ei în permanență alături de ea. În urmă cu ceva timp, Lorena Balaci și-a făcut un tatuaj în memoria ”Minunii blonde”. (CITEȘTE ȘI: LORENA BALACI, STRIGĂT DE SUFERINŢĂ LA ÎNCEPUT DE AN, DUPĂ MOARTEA TATĂLUI SĂU. „CĂLĂTORIA NOASTRĂ ÎMPREUNĂ, CHIAR DACĂ A DURAT PUŢIN, A FOST MINUNATĂ…”)
În continuare însă, fiica lui Ilie Balaci îi simte lipsa tatălui ei și a transmis un mesaj dureros în Săptămâna Mare.
„Priveşte-mă, tată, am ajuns acea femeie care visam amândoi că voi fi. Sper că eşti mândru de mine şi mai sper că ai să mă ierţi că nu te-am ascultat atunci când îmi spuneai că nu oricine îmi merită iubirea”, este mesajul transmis de Lorena Balaci pe Facebook, la şase luni de la moartea marelui fotbalist.
Ilie Balaci a murit la 62 de ani după ce a petrecut într-un club din Craiova, unde s-ar fi plâns, tot timpul, de dureri în gât. S-a prăbușit duminică dimineața, iar familia a sunat imediat la 112. După aproape o oră de resuscitări, fostul mare fotbalist a fost declarat mort. “Minunea Blondă” ar fi sunat-o pe Luminiţa Cioroianu în jurul orei 9:30, medic ORL-ist şi prieten de familie.
Ilie Balaci i-a spus medicului că se simte foarte rău şi că are dureri puternice în gât. Vocea acestuia era schimbată, iar Luminiţa Cioroianu şi-a dat seama imediat că este ceva grav. Doctorul a pornit rapid spre blocul unde se afla fotstul fotbalist, sunându-i între timp pe alţi doi medici, care locuiau în apropiere. Între timp şi mama lui Ilie Balaci a sunat la 112. (VEZI ȘI: REZULTATUL ANCHETEI ÎN CAZUL MORȚII LUI ILIE BALACI: ”A FOST EFECTUATĂ CHIAR O RESUSCITARE PRELUNGITĂ!”)
La sosirea ambulanţei, cei doi medici pe care i-a trimis Luminiţa Cioroianu i-au acordat lui Ilie Balaci primul ajutor. Ulterior, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi paramedicii SMURD, ajunşi la faţa locului, au efectuat manevre de resuscitare, dar în zadar. Se pare că medicii nu l-au putut intuba pe Ilie Balaci din cauza inflamaţiei puternice a gâtului.
„În jurul orei 09.40, a fost anunţat apelul la 112. Imediat la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare, conform protocolului medical, a fost declarat decesul fotbalistului”, au explicat, încă de duminică, reprezentanții ISU Dolj.